joi, 27 octombrie 2011

Veselie mare la "Toamna Creativă"


Da, chiar aşa a fost acest atelier! Plin de veselie şi efervescenţă. 
Cum s-a desfăşurat? Copii au avut ocazia să aşeze în sticle "magice" ceva din frumuseţea şi bogăţia toamnei.
Copii se implică cu bucurie în astfel de activităţi practice. Ele sunt importante prin efectele în planul dezvoltării copilului. Acest tip de activitate:
  • răspunde nevoii de explorare şi de contact tactil;
  • le dezvolta precizia miscarilor si coordonarea;
  • învaţă, din experienţa concretă, lecţii despre răbdare, atenţie şi grijă; este minunat să vezi cum  la început par să se antreneze pentru un concurs de viteză şi făcut mizerie iar apoi găsesc un ritm mai aşezat şi noi motivaţii;
  • îşi dezvoltă creativitatea și simţul artistic, căutând combinaţii interesante între diferite culori, texturi; 
  • pot afla lucruri noi despre originea unor produse pe care în mod obişnuit le văd în ambalaje de hârtie sau plastic (de exemplu, legătura dintre boabele de grâu şi făina de grâu, dintre seminţele de floarea soarelui şi ulei).
Vizionarea filmului "Greierele şi furnica", Vânătoarea de provizii a veveriţelor, au continuat cu  jocuri de miscare în spaţiul din mansardă, care are pentru ei o atracţie pe care eu, nemaifiind copil, nu o mai pot simţi la aceiaşi intensitate. Dar o pot înţelege.
Aşa cum înţeleg bucuria lor. Sau reacţiile de revoltă provocate de faptul că "timpul trece" şi că atelierul are un sfârşit.

Cînd părinţii vin, primul lucru pe care copii doresc să îl facă, este să le arate ce au creat şi să povestească ce au făcut. Pentru că au nevoie de confirmarea celor mai importante din persoane din viaţa lor. Surpriza, bucuria, lauda şi multumirea părinţilor confirmă copilului sentimentul că este unic şi valoros.

miercuri, 26 octombrie 2011

Impresii de la Atelierul de Vacanță ”Părinți și copii - parteneri de distracție”

Fiecare părinte care s-a înscris la aceste atelier merită, după mine, toată aprecierea.
E un semn clar că ai obișnuința, dorința, sau intenția de a găsi energia și motivația de a face acest lucru, chiar și  la sfârșitul unei  zile de muncă.

Orice părinte dorește să îi ofere copilului său tot ce crede el că are nevoie. Și fiecare face asta în felul pe care el îl înțelege.
Părintele este primul și cel mai important model și îndrumător al copilului său. Dar, de cele mai multe ori, ceea ce face împreună cu el, contează mai mult decât ceea ce face pentru el.
Un joc dăruit copilului provoacă bucurie. Dar timpul special petrecut pentru a juca acel joc împreună, pentru a crea, pentru  a construi, pentru a învăța lucruri noi de la și împreună cu părintele său, reprezintă daruri neprețuite pentru dezvoltarea viitoare a copilului.

Multumesc participanților la atelier pentru că mi-au oferit acest prilej să mă bucur să văd copii care au o șansă în plus să își construiască sentimentul de apartenență, siguranță și încredere printr-o relație de iubire trăită frumos. Pentru că, doar în acest tip de relație, copilul se descoperă pe sine, își depășește temerile, capătă curaj și încredere să încerce lucruri noi, învață să nu renunțe atunci când ceva pare greu,  să se bucure când câștigă și să accepte să piardă.

Părinții spun că a fost un timp plăcut, educativ, relaxant,distractiv, important, amuzant, interactiv, constructiv.

joi, 13 octombrie 2011

Atelier de vacanță ”Toamna Creativă”

Ne-am gândit să aducem frumusețea și bogăția toamnei în mâinile copiilor, pentru a le pune la încercare imaginația și îndemânarea. Atelierul îmbină activități creative, jocuri și concursuri distractive, care adaugă un plus bucurie și culoare timpului liber. 

Cine se poate înscrie:     orice copil 5 – 11 ani
Când se desfășoară:       joi, 27 oct între orele 18.00 – 20.30 și  sâmbătă 29, între 10.30 – 13.00
Tarif:                                30 lei/copil.  
10% reducere pentru înscriere până pe 20 oct. 2011. Copiii participanți la Atelierul de vacanță ”Copii și părinți - parteneri de distracție” au acces gratuit.

vineri, 7 octombrie 2011

Atelier de vacanță ”Copii și părinți - Parteneri de distracție”

Cine se poate înscrie:          o echipă formată de un copil între 5 –  11 ani și cel puțin unul dintre părinți
Când se desfășoară:            în săptămâna de vacanță școlară 22-30 octombrie 2011
Cât durează:                         2 ore 30 min
Zilele și orele de derulare:  sâmbătă 22,  10.30 – 13.00 și  24, 25 oct – luni, marți -   18.00 – 20.30,
Cine organizează:                  un psiholog cu experiență, pricepere și   pasiune pentru animarea grupurilor.
Cât costă:                              30 de lei/copil. Părinții au gratuitate! 
                                               
10% reducere pentru înscriere până pe 20 oct. 2011. Și acces gratuit, pentru copiii participanți, la Atelierul de vacanță ”Toamna creativă”


Ritmul agitat și stresant al vieții cotidiene, privează de foarte multe ori, familia de momente de interacțiune prin joc între părinte și copil. Aceste momente sunt valoroase, pentru că, ele:
  • consolidează relațiile afective și comunicarea pozitivă între membrii familiei;
  • ajută copilul să își dezvolte spontaneitatea, încrederea în sine, comunicarea, spiritul de competiție constructivă;
  • oferă  o experiență  de bucurie, relaxare și amuzament, de socializare între diferiți copii și adulți.
Imaginați-vă   un timp în care, părinți și copii, se supun acelorași reguli, au de realizat sarcini comune,  participă împreună la concursuri, devin parteneri de joc cu drepturi...egale.  Este un timp de calitate, pentru că asigură contexte valoroase pentru viața de familie, în general și pentru dezvoltarea copilului în special:
1. Părintele are ocazia să intre în lumea copiilor, să se alăture și să participe activ la jocul acestuia, dar va avea câteva responsabilități suplimentare:
  • să se bucure 
  • să încurajeze spontaneitatea copilului
  • să îl laude, să  îi ofere încredere, 
  • să îl ajute să treacă mai ușor peste eșec, să nu îl lase să renunțe. 
2. Copilul va trăi bucuria momentelor de interacțiune petrecute cu mama, cu tatăl său sau, și mai bine, cu amândoi. Această bucurie îl va ajuta să devină mai încrezător în sine, în părinții săi,  mai dispus să înțeleagă și să respecte regulile.
3. Echipe diferite de părinți copii se vor cunoaște, vor crea legături,  vor experimenta, împreună sau în competiție, momente amuzante și  inedite.


Vă propunem să intrați în această experiență și să priviți Atelierul de vacanță  ”Copii și părinți - parteneri de distracție”  ca pe o  investiție în relația părinte-copil!

Oferta pentru celelalte tipuri de programe ale Clubului SALT rămâne deschisă.