marți, 14 august 2012

Hansel și Gretel - din pădure, pe la Cetatea Neamțului la...Club SALT

Provocarea, din prima zi a atelierului de modelaj, de a inventa opoveste și apoi de a modela personajele din plastilina, a fost primită de copii cu sfială și curiozitate. A fost nevoie doar de câteva cuvinte, pentru ca “necuvintele” să prindă viață din uriașa efervescență creatoare a acestor copii…

Hansel și Gretel au plecat de la căsuță lor și mergând prin pădure, au aflat de la copacii bătrâni și înțelepți despre copiii talentați de la Clubul Salt. Au vrut și eu să meargă într-acolo, doar că nu știau drumul.

O vrajitoare, apărută ca din senin, le-a promis că îi duce ea și i-a ademenit într-o căsuță de dulciuri. Hansel si Gretel însă, știu că dulciurile nu sunt sănătoase și au mâncat fructe și legume proaspete, care se găseau în întreaga pădure, care de care mai frumoase.

Și, cum mergeau ei așa..ce să vezi? In mijlocul pădurii, un tun! Hansel și Gretel, pentru că erau curioși, au intrat in tun. In acea clipa, Tunul magic, căci nu era un tun oarecare, i-a teleportat tocmai la Cetatea Neamțului. Aici, doi Omuleți Degețel se certau de răsuna cetatea, pentru că nu știau pe cine să elibereze din închisoare: pe Leul cel Întelept sau Calul Înaripat? Hansel și Gretel, i-au rugat pe cei doi Omuleți să nu se mai certe și le-au propus un târg: să-i elibereze pe Leul cel Intelept si pe Calul Inaripat, iar in locul lor să o ia pe Vrăjitoarea cea Rea. Zis și făcut!

Vrăjitoare a rămas închisă la Cetatea Neamțului, iar Calul Înaripat, în semn de mulțumire, i-a dus pe Hansel și Gretel, cu puterea gândului, tocmai la Clubul Copiilor Salt, în locul în care știu sigur că îi vor găsi părinții să îi ia acasă.

Daca vrăjitoarea mai este încă la CetateaNeamtului nu mai știu, dar ce știu sigur, este că ne așteaptă noi surprize la atelierul de modelaj în zilele ce urmează.

Bucuria de-a fi parte din povestea voastră, dragii mei mici prieteni povestitori, este de neprețuit și pentru aceasta vă mulțumesc vouă și părinților voștri.

Anca C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu