De fiecare dată încerc sa pregătesc lucruri interesante, noi, atractive, potrivite pentru ce îmi propun la întâlnirea respectivă. Dar am în minte și câteva obiective....permanente. Unul dintre ele este ca fiecare dintre ei să învețe să coopereze, să lucreze în echipă, să accepte ideile celorlalți să ofere ajutorul într-un mod nejignitor sau intruziv, să se bucure de ceea ce au realizat.
Un alt lucru este că nu suntem într-un permanent concurs, important e să avem încredere în noi, să încercăm, să gândim singuri, în ritmul și în stilul nostru, fără grija că celalălalt va termina înaintea noastră. De fapt această teamă nu face decât să blocheze și să ne împiedice să descoperim de ce suntem în stare, să învățăm lucruri noi, să evoluăm.
Nu e ușor - dar azi, acest lucru s-a întâmplat pur și simplu . Un joc logic - început individual s-a transformat într-o activitate rezolvată în perechi. Și într-un sentiment de bucurie, la final, trăit împreună, în care nimeni nu a simțit nevoia să spună eu am fost primul, eu sunt mai bun.
Recunosc - am fost surprinsă de ușurința cu care, de data asta, s-a întâmplat trecerea de la individual - la lucru în echipă, de la competiție la cooperare. În același timp m-a încercat un sentiment de mulțumire pentru ce au reușit copiii să realizeze și să simtă azi.
Și, uite așa, antrenamentele de logică, gândire critică și rezolvarea problemelor se pot transforma într-un antrenament al încrederii, toleranței, a înțelegerii că suntem diferiți, dar fiecare, la fel de important și de valoros.
O sămânță plantată pentru încurajarea competiției cu sine însuși, în care succesul nu e un scop în sine ci rezultatul firesc al efortului de a deveni din ce în ce mai bun.
Alis G
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu