duminică, 9 decembrie 2012

Atelier creativ de Crăciun

Sâmbătă, 15 decembrie, între orele 17.00 - 19.00, copiii între 3-11 ani își pot crea propriile decorațiuni pentru Bradul de Crăciun și pentru casă.

Clubul Salt se transformă, pentru o seară, într-un Atelier Creativ de Crăciun. Pregătim 3 standuri de creație, cu obiecte decorative de Crăciun, ce pot fi realizate prin tehnici și materiale diferite.
Copiii, în funcție de vârstă și de preferințe, pot alege să confecționeze:
  1. Decorațiuni din materiale reciclabile.
  2. Podoabe vesele din mărgele și nasturi.
  3. Ornamente cu materiale din natură.
Sunt așteptați să participe și părinții care doresc să se trăiască, alături de copii, câteva momente de relaxare, care vor adăuga un plus de farmec, căldură și veselie pregătirilor pentru Sărbători.

Tarif: Între 9-25 de lei, în funcție, de numărul de standuri la care copilul se înscrie.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Excursia de 1 zi în Parc Aventura, din Gura Humorului, a încheiat  mini-puzzle-ul de vacanță de Clubul Copiilor SALT.  O acțiune în spiritul SALT  - intensă, plină de emoții variate, energie și culoare. O aventură pe calea dezvoltării și învățării din experiența de viață.

Luni, 12 nov. revenim la programul after school. Și la cluburile de timp liber.


Instructajul pentru o aventură în siguranță a celor admiși pe traseul aventurii. 
O lecție despre răbdare și limite pentru cei mai mici.

Începe traseul aventurii!













O zi la înălțime!







marți, 9 octombrie 2012

SALT în lumea teatrului!

Într-una din conferințele pe educație susținute de în cardrul atelierelor TED, Ken Robinson, subliniază faptul că societatea modernă valorizează în educație mai mult intelectul și cogniția, ignorând din ce în ce mai mult necesitatea activităților fizice; el afirmă că mulți dintre intelectuali „își folosesc trupurile ca mijloace de transport a creierului către diferite conferințe”, iar când sunt în situația de a participa la întâlniri de socializare, nu știu ce să facă cu mâinile, nu știu să danseze sau să țină un ritm.

Atelierul de teatru va începe cu un un prim modul, dedicat activităților de  expresivitate corporală, mișcare și ritm. Pantomima este un instrument foarte bun pentru dezvoltarea capacităților de comunicare a copiilor prin conștientizarea elementelor de limbaj nonverbal care însoțesc limbajul verbal și paraverbal.

Alina

Detalii aici

vineri, 5 octombrie 2012

SALT - 14 octombrie 2012 - 12 ianuarie 2013

Așa cum am promis - deschidem un nou sezon de activități pentru copii. Click pe poză pentru a vizualiza programul propus de noi pentru perioada 14 oct. 2012 - 12 ian 2013.

sâmbătă, 22 septembrie 2012

After school - o soluție pentru copii și părinți

În acest an ne-am hotărât să folosim spațiul si timpul de care dispunem la Clubul Copiilor SALT pentru a introduce si acest tip de program.
  • construim o atmosferă asemănătoare celei de acasă;
  • ne asigurăm că fiecare copil mănâncă sănătos, suficient și la timp;
  • dispunem de un cadru adecvat pentru pregătirea temelor – perioadă optimă, mobilier specific, învățător pregătit să asigure activitățile necesare pentru o evoluție școlară bună;
  • dispunem de un spațiu interior și exterior generos și atractiv pentru starea de bine, energia și nevoia de mișcare a copiilor;
  • am proiectat activități variate, care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului;
  • știm să transformăm interacțiunile cu alți copii și cu adulți în experiențe de socializarea pozitivă;
  • urmărim să oferim copilului o experiență de educație orientată pe cunoaștere și autocunoaștere, în spiritul interesului pentru auto-dezvoltare, a respectului față de ceilalți și față de natură. 
Ne dorim ca părinții să se simtă liniștiți și încrezători în timpul zilei. Copilul lor este în siguranță, nu petrece timp în exces la calculator sau la televizor, are un program constant și un ritm echilibrat al activităților de învățare și relaxare, petrece timpul cu alți copii, sub indrumarea directă a unor profesioniști.

Astfel, după plecarea de la after school, copilul și părinții se pot bucura din plin în timpul rămas disponibil pentru a fi petrecut împreună.


miercuri, 19 septembrie 2012

Începe programul after school

Programul after scool propus de Clubul Copiilor Salt începe luni, 24 septembrie 2012.

Joi, 20 septembrie, între orele 13.00 - 18.00, îi așteptăm pe toți cei înscriși sau doar interesați, pentru a stabili detaliile organizatorice.

duminică, 26 august 2012

Puzzle de vacanță - final de poveste!

Micii grădinari
Ultima saptamana din Puzzle-ul nostru a avut, mai mult decât oricare dintre cele de până acum,  gust de copilărie fără griji și de vacanță relaxată.
Poate pentru că a fost ultima săptămână și copiii au dorit să se bucure din plin de ea. Poate pentru că activitățile practice îi ajută pe copiii să se bucure, să creeze, să descopere lucruri noi în modul cel mai potrivit cu vârsta lor - prin explorare, experiență concretă și cu multă relaxare.

Ultima piesă s-a așezat în Puzzle de vacanță.

De pe 1 octombrie revenim la programul cluburilor extrașcolare.
Vom posta curând informații despre atelierele și excursiile pe care vi le propunem pentru perioada anului școlar 2012/2013.

Micii bucătari !

Jocuri cu apă






sâmbătă, 18 august 2012

Actori de vacanță - un spectacol original.

Alina le-a oferit copiilor prilejul de a înțelege ce înseamnă pregătirea actorului, lucrul cu instrumentele muncii lui - corpul, vocea, emoția, cunoașterea de sine și a celorlalți.
Copiii le-au oferit părinților prezenti la reprezentatia finală, un spectacol original.
Dezinvoltura, firescul, bucuria și seriozitatea cu care copiii s-au mișcat, s-au jucat cu sunete, ritmuri și cuvinte s-au împletit cu emoția părinților și au creat o atmosferă specială.



marți, 14 august 2012

Hansel și Gretel - din pădure, pe la Cetatea Neamțului la...Club SALT

Provocarea, din prima zi a atelierului de modelaj, de a inventa opoveste și apoi de a modela personajele din plastilina, a fost primită de copii cu sfială și curiozitate. A fost nevoie doar de câteva cuvinte, pentru ca “necuvintele” să prindă viață din uriașa efervescență creatoare a acestor copii…

Hansel și Gretel au plecat de la căsuță lor și mergând prin pădure, au aflat de la copacii bătrâni și înțelepți despre copiii talentați de la Clubul Salt. Au vrut și eu să meargă într-acolo, doar că nu știau drumul.

O vrajitoare, apărută ca din senin, le-a promis că îi duce ea și i-a ademenit într-o căsuță de dulciuri. Hansel si Gretel însă, știu că dulciurile nu sunt sănătoase și au mâncat fructe și legume proaspete, care se găseau în întreaga pădure, care de care mai frumoase.

Și, cum mergeau ei așa..ce să vezi? In mijlocul pădurii, un tun! Hansel și Gretel, pentru că erau curioși, au intrat in tun. In acea clipa, Tunul magic, căci nu era un tun oarecare, i-a teleportat tocmai la Cetatea Neamțului. Aici, doi Omuleți Degețel se certau de răsuna cetatea, pentru că nu știau pe cine să elibereze din închisoare: pe Leul cel Întelept sau Calul Înaripat? Hansel și Gretel, i-au rugat pe cei doi Omuleți să nu se mai certe și le-au propus un târg: să-i elibereze pe Leul cel Intelept si pe Calul Inaripat, iar in locul lor să o ia pe Vrăjitoarea cea Rea. Zis și făcut!

Vrăjitoare a rămas închisă la Cetatea Neamțului, iar Calul Înaripat, în semn de mulțumire, i-a dus pe Hansel și Gretel, cu puterea gândului, tocmai la Clubul Copiilor Salt, în locul în care știu sigur că îi vor găsi părinții să îi ia acasă.

Daca vrăjitoarea mai este încă la CetateaNeamtului nu mai știu, dar ce știu sigur, este că ne așteaptă noi surprize la atelierul de modelaj în zilele ce urmează.

Bucuria de-a fi parte din povestea voastră, dragii mei mici prieteni povestitori, este de neprețuit și pentru aceasta vă mulțumesc vouă și părinților voștri.

Anca C.

duminică, 12 august 2012

Intrebările copiilor - mai mult decat niste lucruri trăsnite

Cineva mi-a spus, la un moment dat, după ce a aflat de noua mea ocupație, la Clubul Copiilor SALT: ”Cred că, la club, te simți ca la Copiii spun lucruri trăsnite!”
Se poate spune și așa. Doar că, dincolo de lucrurile amuzante pe care le spun copiii, de năzbâtiile pe care le fac, se ascund comori inestimabile care ne ajută să îi înțelegem și să îi ajutăm să se dezvolte.

Mie mi-ar plăcea să fiu un leu. Un dialog apărut spontan, într-o paranteză a unui joc.
Ce te-a făcut să alegi leul?
Pentru că e puternic și se bate.
Pentru că se bate. Hmmm. Pentru ce se bate leul?

Ca să supraviețuiască, am spus eu pentru a depăși momentul de tăcere instalat. Pentru hrană....
Ca să își apere teritoriul, a spus un copil.
Că să își apere puii, a rostit un altul.
Ca să...își câștige iubita! a adăugat un băiețel cu un zâmbet șugubăț.


Da, sigur, am întărit eu, pentru toate astea se bate leul. Voi aveți nevoie să vă luptați pentru toate astea?
Nu, doar când un copil îmi ia jucăria.
Sau mă supără.
Pentru asta nu e nevoie să ne batem. Pentru că oamenii au cuvinte. Ca să discute. Să se înțeleagă prin cuvinte.

Un moment prelungit de tăcere. Care s-a dovedit a fi un timp de reflecție pentru toții copiii. Mai ales pentru unul dintre ei, care a rupt tăcerea, în timp ce eu mă pregăteam să închid paranteza și să revenim la activitatea noastră, cu o întrebare neașteptată:

Si...atunci, eu... de ce fac sport, Alis?
Păi, știu și eu, hai să vedem împreună. Copii, de de ce facem sport? (trec peste momentul în care fiecare a dorit să spună ce sport face. Important e că, aproape fiecare copil practică un sport)
Ca să fim puternici.
Că să fim sănătoși.
Că să creștem frumos.
Dar eu fac judo!
Și judo tot de asta faci. Că să fii puternic, fii sănătos, să crești frumos. Ca să înveți să te stăpânești și să știi să te aperi, doar dacă viața ta e în pericol. Pentru restul...avem cuvintele.
Aha!

Am putut trece mai departe fără nici o altă completare, semn că o nouă sămânță a înțelegerii a mai fost plantată. Nu știm cât de adânc și de câte îngrijire mai are nevoie pentru a rodi, în fiecare. Dar e acolo, pentru că a fost cerută și primită cu înțelegere.
E adevărat, copiii spun multe lucruri trăsnite. Dar e felul lor unic de a înțelege, de a reda lumea, de a se decoperi și a deveni .

Pentru fiecare dintre ei am un gând bun și un zâmbet duios!
Alis G.

luni, 6 august 2012

Mașina timpului - în plină călătorie


Săptămâna asta, Mașina Timpului  și-a reluat traseul pentru alți micii exploratori interesați să cunoască marile cuceriri, invenții și descoperiri ale lumii.
Călătoria cu Mașina Timpului - îi poartă, pentru ultima oară în această vară, pe marii și micii exploratori, în cele mai îndepărtate locuri din Univers - de la poli, pe ”acoperișul lumii”, aterizează pe Planeta Roșie, descoperă cum arată lumea la microscop și aruncă o privire în lumea roboților.

Maestrul Cip are multe informații interesante despre lumea în care trăim!
 

miercuri, 1 august 2012

Unde dai și unde crapă!

Recunosc, nu întotdeauna știu ce efect va avea un exercițiu ori un joc asupra copiilor. Recunosc, de multe ori, sunt luată prin surprindere de reacțiile copiilor.

De fiecare dată încerc sa pregătesc lucruri interesante, noi, atractive, potrivite pentru ce îmi propun la întâlnirea respectivă. Dar am în minte și câteva obiective....permanente. Unul dintre ele este ca fiecare dintre ei să învețe să coopereze, să lucreze în echipă, să accepte ideile celorlalți să ofere ajutorul într-un mod nejignitor sau intruziv, să se bucure de ceea ce au realizat.
Un alt lucru este că nu suntem într-un permanent concurs, important e să avem încredere în noi, să  încercăm, să gândim singuri, în ritmul și în stilul nostru, fără grija că celalălalt va termina înaintea noastră. De fapt această teamă nu face decât să blocheze și să ne împiedice să descoperim de ce suntem în stare, să învățăm lucruri noi, să evoluăm.

Nu e ușor - dar azi, acest lucru s-a întâmplat pur și simplu . Un joc logic - început individual s-a transformat  într-o activitate rezolvată în perechi. Și într-un sentiment de bucurie, la final, trăit împreună, în care nimeni nu a simțit nevoia să spună eu am fost primul, eu sunt mai bun.

Recunosc - am fost surprinsă de ușurința cu care, de data asta, s-a întâmplat  trecerea de la individual - la lucru în echipă, de la competiție la cooperare. În același timp m-a încercat un sentiment de mulțumire pentru ce au reușit copiii să realizeze și să simtă azi.

Și, uite așa, antrenamentele de logică, gândire critică și rezolvarea problemelor se pot transforma într-un antrenament al încrederii, toleranței, a înțelegerii că suntem diferiți, dar fiecare, la fel de important și de valoros.

O sămânță plantată pentru încurajarea competiției cu sine însuși, în care succesul nu e un scop în sine ci rezultatul firesc al efortului de a deveni din ce în ce mai bun.

Alis G










marți, 31 iulie 2012

Suntem deștepți în diferite moduri!

”Suntem cu toții atât de diferiți, în mare parte deoarece toți avem diferite combinații de inteligențe. Dacă recunoaștem aceasta, cred că vom avea cel puțin o șansă mai bună de a face față mai bine numeroaselor probleme cu care ne confruntăm în lume. Dacă putem mobiliza spectrul de aptitudini umane, oamenii se vor simți mai bine în pielea lor și mai competenți” (Howard Gardner - Inteligențele multiple”).

Copiii înțeleg lucru ăsta și traduc prin cuvintele lor - Suntem deștepți în diferite moduri! Și, doar în teorie lucrurile pot fi separate. În practică, pentru diferite situații, aplicăm diferite strategii și variate combinații de inteligență.
Așa se face că, într-o zi dedicată exercițiilor și jocurilor din categoria vizual-spațială:
  • am transformat formele (ce frumoase expresii găsesc copiii!) în imagini și imaginile în poveste.
  • ne-am folosit capacitatea de structurare spațială dar și logica în fascinantul joc tangram.
  • ne-am jucat - pentru că avem nevoie de mișcare pentru a percepe spațiul și formele.
Și, cu siguranță, ne-am bucurat să cunoaștem copii noi și să petrecem încă o zi interesantă la club.



sâmbătă, 28 iulie 2012

”Copiii știu absolut, dar absolut totul!”

Cetatea Neamțului a trezit interesul copiilor, curioși să descopere schelete ale oștenilor lui Ștefan cel Mare prin orice cotlon sau temniță,  îngrijorați de manechinele despre care, nu toți  au putut fi convinși că nu sunt vii.

Chiar dacă, înteleapta Maya, le-a tot repetat liniștitor -”Nu vă temeți. Doar hainele sunt adevărate”.
Fântânile străvechi, secate demult, și o temniță, transformate de unii, fără nici o justificare rațională sau una ținând de eresurile locale, în Fontana de Trevi,  au trezit în copii dorința de a-și asigura, în felul asta garanția împlinirii unora dintre dorințele lor
Deși Cristian a spus răspicat și serios, cum ne-a obișnuit deja, Eu nu arunc banii. Eu îi folosesc!” .
Susținut, mai târziu și de Mihnea, în atitudinea lui ratională față de bani, care a hotărât: ”Eu nu mai cumpăr nimic. Cred că am exagerat deja.” 
Poveștile unui artist local despre mama lui țesătoare, despre picturile pe scoici, pe când crăpa de foame în Grecia, despre iubita lui cu ochii ca cicoarea, pe care nu am mai aflat dacă a luat-o în căsătorie,  i-a ținut atenți pe copii, mai mult decât durata de timp descrisă pentru capacitatea de concentrare a atenției la vârsta lor.
 
Rezervația de zimbri - Schimbul vocal cu un păun supărat, dialogul îndelung, fără cuvinte cu un cerb impresionant,  ”cu rădăcini pe cap”, zimbrii maiestuoși dar ...”cu muci”, un lup năpârlit, un urs chinuit de caldură și de lipsa de spațiu, un foișor, fuga pe alei  - tot atâtea  momente interesante pentru copii.

Jocurile de la popasuri, explorarea prin pădure în jurul unei mlaștini, atracția greu de descris în cuvinte stârnită de tarabele cu suveniruri, agitatia starnită de dorința de a cheltui repede toți banii avuți la dispoziție - completează imaginea unei excursii de o zi trăită intens în fiecare moment, de la plecare până la revenirea acasă.

Spontaneitatea, observațiile surprinzatoare, replicile neașteptate, modul direct de a pune întrebări și felul în care interpretează lumea,  sunt o sursă inepuizabilă de amuzament, și încântare pentru adulți.

Fiecare copil s-a bucurat și, toți la un loc, ne-au oferit un nou prilej de a descoperi lumea prin ochii lor. O lume în care ”Copiii știu totul, dar absolut totul”, dacă e să îl credem pe Horia. Cel care încerca disperat să oprească copiii din joaca lor cu o neobișnuită dar, din păcate decedată, omidă verde - Lasati-o în pace. Nu o omorâți mai mult!

Depinde doar de noi, adulții să înțelegem și să îi îndrumăm pe drumul de la fantezie la realitate, de la inocență la cunoaștere, de la copilărie la maturitate.

Și, ce frumos ar fi, să păstreze această curiozitate, energie și bucurie de a trăi intens fiecare experiență, cât mai mult timp. Pentru totdeauna!
Nu-i asa?
Alis G












joi, 26 iulie 2012

Marcaje, repere, experiențe și prieteni noi.

Drumeția prin pădurea Bârnova, pâna la Poiana cu Schit - distracție, veselie, energie, libertate, oboseală -  o experiență de viață și o inițiere în orientare turistică.
Experiența e cel mai bun profesor, se știe. Pentru că ne ajută să înțelegem cu adevărat noțiuni teoretice, precum:
  • într-un grup e nevoie să avem grijă unii de alții;
  • urmărim marcaje - acest lucru ne ajută să nu ne rătăcim;
  • suntem atenți și ne fixăm repere - astfel, la întoarcere vom putea să apreciem distanța și timpul;
  • protejăm natura - nu lăsăm nimic în urma noastră, nu distrugem plantele, nu omorâm insectele;
  • echipamentul adecvat ne protejează de răni, zgarieturi, urzicături și de soare;
  • greutatea rucsacului se modifica direct proporțional vârsta și cu ... lungimea traseului; de aceea e important să alegem doar lucrurile cu adevărat necesare;
  • drumețiile în grup prin pădure sunt obositoare, dar distractive și interesante. Ne oferă prilejul să facem lucruri care ne sunt interzise în casă, în parc, la grădiniță sau la școală.
Oricât de obosiți păreau sau se declarau copiii pe drum, la orice popas energia lor părea să renască. Vă vine să credeți că, la ieșirea din pădure, unii dintre ei au întrebat: ”Venim și mâine?”




















 
La întoarecere acasă!

Înainte de plecare!