joi, 15 martie 2012

Descoperiri după o zi de marți, la gimnastica mintii 6-8 ani

După câteva jocuri de atenție, memorie vizuală, gandire logică, ne-am apucat de amestecat făină, sare cu apă. Am frământat cu mare entuziasm aluatul destinat să se transforme în figurine vesele, care după alte etape de lucru vor deveni magneței de frigider.
Invățăm lecția lucrului în etape, a recompensei amanate. Aflăm că unele acțiuni au nevoie de timp si de planificare. Ne bucurăm de fiecare rezultat pe rând și ne obișnuim să amânăm bucuria și aprecierea părinților pentru produsul final.

miercuri, 7 martie 2012

Lecții de viață la Gimnastica minții

Acesta e cel mai potrivit loc pentru a face asta!”
Precizez că replica a apărut în timp ce pictam cu bureței și degețele,  în timpul unui atelier Gimnastica minții 6-8 ani, la Clubul Copiilor Salt, ca să fiu sigură ca se înțelege despre ce loc e vorba.

Mă surprinde și mă încântă de fiecare dată, felul în care, cei mici, parcurg drumul de la ”nu știu”, ”e prea greu”, ”nu am mai făcut”, ”nu am putea să facem ceva la care ne descurcăm, ce știm deja?” ,   la ”ce frumos a ieșit ”, ”ce ușor a fost”. 

luni, 5 martie 2012

Atelier de dezvoltare personală pentru adolescenți

Un grup interactiv, pentru adolescenții de 14-16 ani, care doresc să afle mai multe despre ei și să își dezvolte abilitățile de comunicare asertivă.
La atelierul de comunicare, participanții:
  •  își dezvoltă capacitatea de introspecție și autocunoaștere;
  •  descoperă și exersează comunicarea asertivă;
  • află cum să se înțeleagă mai bine pe sine și cum să îi înțeleagă pe ceilalți;
  • capătă încredere în capacitatea lor de exprimare și afirmare;
  • petrec un timp de calitate într-un loc în care se simt liberi să pună întrebări și să caute răspunsuri.
 Cât durează:  6 ședințe, cu o durată de  2 ore.

Când  se desfășoară:  .
  • 2 zile/săptămână în perioada 2-22 aprilie, sau
  • 1 întâlnire săptămânală, timp de 6 saptamani, de la data formării grupului.
Orarul de desfășurare se va stabili de comun acord cu părinții și adolescenții interesați.

Numărul maxim de locuri disponibile:  12.
Atelierul se va derula cu un număr de minim 6 participanți.
Atelierul este coordonat de Alis Ghebuță – psiholog.

Tarif: 150 /atelier. 10 % reducere pentru înscriere până pe 31 martie 2012.
Informații și înscrieri la telefon 0722395578 sau email asociatiasalt@gmail.com

vineri, 2 martie 2012

Am făcut mărțișoare!

La atelierul ”Copii și Părinți - Parteneri de distracție în așteptarea primăverii”, am răsucit hârtie, șnurelețe, degețele, și zâmbete. Așa se face că mărțișoarele realizate au fost primite, acasă de întreaga familie, cu mirare și laude. E drept că, prezența și ajutorul părinților, le-a dat copiilor curaj și dorința de a încerca modele diferite, de a face, nu unul, ci, mai multe mărțișoare și de a persevera în finalizarea lucrului început.
Ca de obicei - acest atelier a fost un prilej oferit copiilor și părinților de a face ceva nou împreună, de a petrece momente plăcute, relaxante dar și utile pentru dezvoltarea copilului și a relației cu părinții, de a construi amintiri.

Legenda ghiocelului dăruit de Raza de soare cu privilegiul de a trezi în sufletele oamenilor speranța unui nou început și câteva jocuri s-au împletit în atmosfera și programul atelierului, precum șnurul alb roșu de mărțișor.