Copilul îți va spune

În urmă cu ceva ani, cu nesiguranța începătorului, care nu știe, încă, să potrivească teoria în practică, dar dornic să facă lucruri care contează, am întrebat o colegă cu multă experiență ” Cum voi ști ce e potrivit pentru un copil  sau altul? Cum hotărăsc ce e mai bine să fac într-o situație sau alta?”

Răspunsul ei a fost unul aparent enigmatic  – ”Copilul îți va spune!”

Nu mai știu ce am înțeles prima dată din această expresie. Copilul își exprimă nevoile, dorințele, limitele sau temerile lui. E nevoie doar să îl asculți, să îl observi, să îl întrebi, să îl înțelegi, să îl îndrumi.

Dar, cu certitudine, în timp, a căpătat o semnificație profundă și bogată. Și continuă să se îmbogățească în întâlnirile pe care le am cu copiii, de orice vârstă.

Înainte de a eticheta sau reacționa la un comportament care ni se pare neadecvat,  în dezacord cu așteptările noastre, să încercăm să îl decodificăm și să aflăm ce mesaj încearcă să ne transmită copilul.
La copilul foarte mic, știm că plânsul indică un disconfort fizic sau emoțional, o nevoie care se cere împlinită.  Pe măsură ce crește, el își îmbogățește modalitățile de exprimare. Dar, în continuare, reacțiile lui indică o nevoie care se cere împlinită. Depinde doar de părinți și de adulții cu rol educațional din preajma lui să îi decodifice mesajele și, în același timp să îl îndrume pe cale învățării recunoașterii și exprimării clare a nevoilor sale.
E ușor să ne dăm seama când ceva răspunde cu adevărat  unei nevoi a copilului, îi satisface curiozitatea și interesul. Pentru a afla ce anume îl face să evite sau să refuze anumite situații, cerințe sau activități, este nevoie să îi acordăm timp și atenție.

• poate că nu e un moment potrivit – e obosit, îi este foame, are o stare proastă, îl doare ceva,
• poate e ceva prea greu, prea mult, prea ușor sau prea puțin  pentru el,
• poate e ceva ce îl plictisește,  îi produce neplăcere, îngrijorare,
• poate e o expresie a lipsei de interes, a unei înclinații scăzute pentru un anumit tip de activitate, a neîncrederii în propriile forțe sau a fricii de reacția celorlalți copii sau a adulților,
• poate are nevoie să i se explice, pe înțelesul lui, de ce îi cerem un anumit lucru (să facă ceva anume, să respecte reguli, să înțeleagă o sancțiune, să adopte un anumit tip de comportament etc.),
• poate are nevoie de mai multă încurajare, și, cu siguranță are nevoie de  asigurarea permanentă a încrederii și a iubirii necondiționate.

Tot ce facem pentru a înțelege copilul, îl ajută să devină conștient de sine, capabil să se înțeleagă, să se exprime, să se dezvolte armonios. Și, să devină tot ce poate și își dorește să fie, ca adult.

Îi mulțumesc colegei și prietenei care, cu atâta înțelepciune și generozitate, a sădit în mintea mea o comoară.

O transmit și eu mai departe....
Cu tot sufletul,

Alis G - psiholog